bel¹ s.m. (fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate (b). • pl. -i. /<fr. bel; cf. nm. pr. Alexander Graham Bell, fizician american.

bel², -ă adj. (înv.) Frumos. • pl. -i, -e. /<fr. belle, it. bella.

BELOIU, Nicolae (1927-2003, n. Ocnița, jud. Dîmbovița), compozitor român. Prof. univ. la București. Lucrări simfonice și camerale („Concert de cameră pentru două viori și violă”, „Clopotele Albei Iulia”, „Septet scenic”).

Bel/iș, -iu, -oiu, -otă, -oț v. Bel I 9 – 13.