bâja [At: CADE / E: fo] (Reg) 1 i (Îf bâja) Bâia (1). 2 sf Foc. 3 (Îe) A da ~ A da foc. 4 (Fig; prin comparație) Persoană care provoacă teamă.

bî́ja (Mold.), interj. care arată copiilor că un lucru frige saŭ că vor mînca bătaĭe dacă vor umbla la el: nu pune mîna, că-i bîja!. V. bibi.

BAJA 1. Baja b. (AO X 129; 16 B VI 338). 2. Baju (Sd XVI). 3. Bajan, V., act. V. și Beja, Biju, Bîja.

BAJA CALIFORNIA NORTE [baha], stat în Mexic, în N Pen. California; 69,9 mii km²; 1,4 mil. loc. (1989). Centrul ad-tiv: Mexicali. Citrice.

BAJA CALIFORNIA SUR [baha], stat în Mexic, în S Pen. California; 73,5 mii km²; 327,4 mii loc. (1989). Centrul ad-tiv: La Paz. Expl. min. de cupru. Trestie de zahăr.

Băj/a, -ești v. Bîja 2.

BÎJA. 1. Bîja fam. (Ard II; Puc); Bîjești s. 2. Bîjul t. 3. Bîj (Mus 35); -u și -ea (Ard II); -escu (Fil; R Gr); -escul, Radu, 1666 (BCI III 82); -ești s. Baja, Băjoaica, Băjești fam. în Bordeni (Acte Bor 44), azi numită Bîja; D-tru Băzea, din aceeași familie (ib.). DLR explică greșit bîja „foc” din limbajul copiilor, căci cuvîntul se leagă de sl. ьѣжaти „a fugi” în sensul de: fugi, ferește-te [de foc].