țistuire sf [At: SADOVEANU, O. II, 396 / V: țâs~ / Pl: ~ri / E: țistui] (Rar) 1 Impunere a tăcerii, folosind interjecția „țist”. 2 Exprimare a mirării, a nemulțumirii etc., folosind interjecția „țist”. 3 Atenționare (a cuiva), folosind interjecția „țist”. 4 Emitere de sunete suflând printre buze. 5 Șuierare.