țâpa, țâp, (țipa), vb. intranz. – 1. A arunca, a azvârli, a trânti, a da jos: „Numa-o mână mi-o țâpa, / Tri și patru mi-oi afla” (Calendar, 1980: 75). 2. A alunga, a îndepărta: „De la munte m-o țâpat / La hotar nu m-o lăsat” (Calendar, 1980: 32). În textele vechi apare mai frecvent forma a țipa: „C-a mere la vlădicie / Și m-a țipa din popie” (Bârlea, 1924: 28). – Et. nec. (DEX, DER, MDA).

țâpa, țâp, (țipa), vb. intranz. – (înv.) 1. A arunca, a azvârli, a trânti, a da jos: „Numa-o mână mi-o țâpa, / Tri și patru mi-oi afla” (Calendar 1980: 75). 2. A alunga, a îndepărta: „De la munte m-o țâpat / La hotar nu m-o lăsat” (Calendar 1980: 32). În textele vechi apare mai frecvent forma a țipa: „C-a mere la vlădicie / Și m-a țipa din popie” (Bârlea 1924: 28). – Et. nec. (DEX, DER).