țâncar sm [At: ALECSANDRI, T. 515 / V: țin~ / Pl: ~i / E: țânc² + -ar] (Mol) 1 Copil. 2 (Mol; dep) Tânăr fără experiență Si: flăcăiandru (1), țângău (2).

țincar¹ sm vz țâncar

❍ȚINCAR(IU), ȚÎNCARIU sm. Mold. = ȚINC¹8: să te mărite pe tine cu țîncariul ei? (ALECS.).

țîncár m. (d. țînc). Nord. Iron. Țingăŭ.