șulfă¹ sf [At: SCRIBAN, D. / V: (reg) ciu~ / Pl: ~fe / E: nct] (Dep) 1 (Reg) Haină veche, deformată sau de calitate inferioară. 2 (Olt; Mun) Haină cu croială orășenească. 3 (Reg; fig) Femeie cu o ținută neîngrijită, neglijentă Si: (reg) șuleandră¹ (2). 4 (Reg; fig) Apelativ dat de țărani persoanelor care se îmbracă în haine orășenești Si: (reg) șulfar. 5 (Olt; fig) Om de nimic. 6 (Olt; fig) Femeie de moravuri ușoare Si: (reg) șuleandră¹ (3). 7 (Reg; fig) Femeie intrigantă. 8 (Olt; îe) A lătra ca o ~ A fi guraliv.

ȘULFĂ, șulfe, s. f. (Regional) Haină (orășenească). Dau s-o șterg. M-a prins mama de șulfe. STANCU, D. 112. Ei îi jucau ochii după șulfe boierești, după albăstrime, că nu degeaba doar era fată de ciocoi gulerat. ȘEZ. XII 37.

ȘULFĂ, șulfe, s. f. (Reg.) Haină (orășenească).

1) șulfă f., pl. e. Rț. Iron. Haĭnă orășenească. V. papalete.

șulfă, șulfe, s.f. (reg.; deprec.) 1. haină veche, deformată sau de calitate inferioară. 2. haină de croială orășenească. 3. femeie care are o ținută neîngrijită, neglijentă. 4. persoană care se îmbracă în haine orășenești. 5. om de nimic. 6. femeie de moravuri ușoare; femeie intrigantă. 7. (în expr.) a lătra ca o șulfă = a fi guraliv.

șulfă, șulfe s. f. om ipocrit, om cu două fețe.