O definiție pentru șuera


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șuerá (-r, át), vb. – A fluiera, a vîjîi. – Var. șuiera și der.Mr. șuir, șiur, șuirare. Lat. sῑbĭlāre (Cihac, I, 276; Pușcariu 1674; REW 7890), trecut la sῑbŭlāre (Du Cange; cf. sivorare, sec. XIV, în Kuun 56 și Pascu, I, 168, Pascu, Arch. Rom., XVII, 266 care dă această formă ca ipotetică), cf. friul. sivilá, prov., cat. siular, sp. silbar.Der. șuer, s. n. (fluierat, fluierătură), deverbal; șuerător, adj. (care șuieră); șuerătură, s. f. (șuierat, șuier); șuerătoare, s. f. (fluier). – Cf. șui.

Intrare: șuera
verb (V2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șuera
  • șuerare
  • șuerat
  • șueratu‑
  • șuerând
  • șuerându‑
singular plural
  • șueră
  • șuerați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șuer
(să)
  • șuer
  • șueram
  • șuerai
  • șuerasem
a II-a (tu)
  • șueri
(să)
  • șueri
  • șuerai
  • șuerași
  • șueraseși
a III-a (el, ea)
  • șueră
(să)
  • șuere
  • șuera
  • șueră
  • șuerase
plural I (noi)
  • șuerăm
(să)
  • șuerăm
  • șueram
  • șuerarăm
  • șueraserăm
  • șuerasem
a II-a (voi)
  • șuerați
(să)
  • șuerați
  • șuerați
  • șuerarăți
  • șueraserăți
  • șueraseți
a III-a (ei, ele)
  • șueră
(să)
  • șuere
  • șuerau
  • șuera
  • șueraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)