șotroagă sf [At: PAMFILE, I. C. 348 / V: (reg) ciotoroangă, ~tor~, ~toroangă, ~acă sf, ~og (Pl: ~ogi) sm / Pl: ~age / E: ns cf șotorog] (Reg; dep) 1 Încălțăminte veche, uzată sau prea mare, nepotrivită pe picior. 2 Obiect vechi, uzat, de proastă calitate. 3 Persoană infirmă. 4 Persoană în vârstă.

ȘOTROAGĂ, șotroage, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Cizme vechi, uzate sau prea mari, nepotrivite pe picior. Ciobotele mari, purtate de unul mic, ciobotele vechi sînt poreclite șotroage. PAMFILE, I. C. 348. Ciobotele mari pe un picior mic sînt poreclite cu numele de șotroage. ȘEZ. IX 34.

ȘOTROAGĂ, șotroage, s. f. (Reg.) Cizmă veche, uzată sau prea mare, nepotrivită pe picior.

șotoroagă sf vz șotroagă

șotoroangă sf vz șotroagă

șotroacă sf vz șotroagă

șotrog sm vz șotroagă

șotrógĭ m. pl. (orig. vgerm. Cp. cu ngerm. schuh, gheată, și -trogĭ îld. troșĭ. V. troșĭ). Mold. Iron. Încălțăminte prea largă; toloapă: un băĭat în niște șotrogĭ. Moș Șotrogea (în Cov. Cotrogea), cel încălțat în ghete orĭ cizme prea largĭ. – Și șotroagă (Tut. Nț.), gheată mare și ruptă, sfîrloagă.

șotroagă, șotroage, s.f. (reg.; deprec.) 1. încălțăminte veche, uzată sau prea mare, nepotrivită pe picior. 2. obiect vechi, uzat, de proastă calitate. 3. persoană infirmă sau în vârstă.