șenlic sn [At: NECULCE, L. 129 / V: (reg) șanlâc, șănec, șănlâc, șinlăc, șinlec, șin~ / Pl: ~uri / E: tc șenlik] (Înv) Manifestație publică de veselie, cu salve de puști și de tunuri.

șenlíc și (maĭ des) șinlíc n., pl. urĭ (turc. șenlik). Sec. 17-18. Manifestațiune de bucurie pin cîntece orĭ detunăturĭ. – Și -lec, -lîc.

șanlâc sn vz șenlic

șănec sn vz șenlic

șănlâc sn vz șenlic

șinlăc sn vz șenlic

șinlec sn vz șenlic

șinlic sn vz șenlic

șinlíc, V. șenlic.

șenlic (-curi), s. n. – Sărbătoare, jubileu, petrecere. Tc. șenlik (Tiktin). Sec. XVII, înv.

ȘENLIC s.n. (Mold., ȚR) Manifestație publică de veselie, cu salve de puști și de tunuri. A: Și-ndat. . . gătiră pușcele și surleli să facă Constantin-Vodă șenlicu de bucurie. NECULCE. Se face șinlăc de slobozirea a toate tunurile. GHEORGACHI. S-au bucurat cu totii, făcînd si domnul mare șinlec. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; cf. IM 1754, 143^v, 144^r. B: L-au îmbrăcat cu caftan, și șăzînd în scaun, făcîndu-să șănlic cu pușcili și cu tunurile după obicei. R. POPESCU. S-au născut împăratului un cocon, pentru care iar au făcut șenlic. IM 1730, 203^r; cf. IM 1730, 203^v. Variante: șănec (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU), șănlîc (R. POPESCU; IM 1754, 143^v, 144^r, șinlăc (GHEORGACHI), șinlec (PSEUDO- E. KOGĂLNICEANU). Etimologie: tc. șenlik.

ȘĂNEC s.n. v. șenlic.

ȘĂNLÎC s.n. v. șenlic.

ȘINLĂC s. n. v. șenlic.

ȘINLEC s. n. v. șenlic.