șepeleáv, V. cepeleag.

cepeleag, ~ă [At: CANTEMIR, IST. 111 / V: șe~, șepeleav / Pl: ~egi, ~ege / E: ucr, rs чепелявый] 1-2 a, smf (Om) peltic. 3 sn Defect de a vorbi peltic.

❍ CEPELEAG adj. și adv., Mold. Trans. ȘEPELEAV (CANT.) Peltic: ori se nasc cu gura strîmbă. ori muți, ori cepelegi (SB.); rîdea tare. vorbea pripit și cepeleag (VLAH.) [rus. šepeljavij].

cepeleág și (Cant.) șepeleáv, -ă adj., pl. -egĭ, -ege și -evĭ, -eve (pol. szepielak, rut. šepelĕáviĭ, rus. šepetlívyĭ, d. šepelĕátĭ, šepetátĭ, a vorbi cepeleag. V. șipot, șoptesc). Est. Peltic. Adv. Ca pelticiĭ: a vorbi cepeleag.

ȘEPELEAV adj. (Mold.) Peltic. Poftescu-l ca șepeleavii meale limbi . . . ascultătoare ureache să pleace. CANTEMIR, IST., s.v. cepeleag. Glasul lui era amurțit, șepeleav la limbă, gîngav. E SEC. XVIII, 20^v. Etimologie: ucr., rus. šepeljavyj.