șchei¹ s [At: DLR / Pl: ? / E: nct] (Reg) Locul unde se îmbină extremitățile oaselor de la șale (la cal).

șchei² s [At: GR. BĂN. / Pl: ? / E: ns cf cheie] (Ban) Defileu (1).

schiau sm vz șcheau

șcheau [At: MOXA, 373/11 / V: (înv) schiau, șicheai sm / Pl: ~ei / E: ml sclavus] (Înv) 1 sm Persoană de origine slavă. 2 sm (Spc) Bulgar (2). 3 am (D. oameni) Simplu. 4 am (D. oameni) Necioplit.

șicheai sm vz șcheau

Șcheaŭ m., pl. Șcheĭ (mlat. *Sclavus, Slavus, Slav, alb. škĭa, Bulgar; it. schiavo, fr. esclave, sp. esclavo, pg. escravo, sclav. V. sclav). Bulgar saŭ Sîrb (Vechĭ). Șcheiĭ din Brașov, un cartier al Brașovuluĭ, locuit odinioară de Bulgarĭ, astăzĭ romanizațĭ (numițĭ și Trocarĭ).

CRONICA ANONIMĂ A BRAȘOVULUI PENTRU TRECUTUL ROMÂNILOR DIN ȘCHEI, cronică înmănunchind, fără un plan definit, știri diverse asupra evenimentelor istorice dintre 1392 și c. 1790.

ȘCHEAU s. v. slav, slavon.

șcheau s. v. SLAV. SLAVON.

șchei¹ s.m. (reg.) crucea-șalelor (la cai).

șchei², s.n. (reg.) defileu.