Definiția cu ID-ul 922678:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A se afla în raporturi de dușmănie, a intra în vrajbă, a se certa, a se dușmăni. Era un bujor de flăcău... se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. În urmă-i urlă a urei aiurare, Zîmbind, cînd, să-l sfîșie, cei răi se învrăjbesc. MACEDONSKI, O. I 109. Cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată! CREANGĂ, A. 60. ◊ Fig. Cititorul... simte în sine mintea învrăjbindu-se cu urechea. ODOBESCU, S. III 86. Cu a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38. ◊ Tranz. Amoriul, vicleanul șerpe, prin Eva, iubita mea, Din brațe-i mă izgoniră și mă învrăjbi cu ea. CONACHI, P. 134. 2. Tranz. A înfuria, a mînia, a supăra, a întărîta, a instiga la revoltă. Toate aceste gîndiri îmi înfierbîntau capul și-mi învrăjbeau inima. VLAHUȚĂ, O. A. 149. ◊ Refl. Într-acel loc... apele se-nvrăjbesc și se sfredelesc în adînci vîrtejuri. ODOBESCU, S. I 144.