2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

învâltori vr [At: CONV. LIT. XL, 203 / V: (cscj) ~ra / Pzi: ~rez / E: în- + vâltoare] (Înv) 1 A se năpusti ca o vâltoare. 2 A se învolbura.

ÎNVÂLTORÍ, învâltoresc, vb. IV. Refl. A se învârteji, a fi cuprins de vâltoare. – Din în- + vâltoare.

A ÎNVÂLTORÍ ~ésc tranz. A face să se învâltorească. /în + vâltoare

A SE ÎNVÂLTORÍ mă ~ésc intranz. A fi cuprins de vâltoare. /în + vâltoare

ÎNVÎLTORÍ, învîltoresc, vb. IV. Refl. A se învîrteji, a fi cuprins de vîltoare. Colbul de pe jos se învîltorește, se așază în straturi groase pe fețele brăzdate de sudoare. REBREANU, I. 12.

învîltoáre f., pl. orĭ (din *învoltoare, d. învolb. V. vultoare). Locu unde se învoalbe pînza la țesut. Vultoare.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVÂLTORÍ vb. v. învârteji, învolbura, zbate.

învîltori vb. v. ÎNVÎRTEJI. ÎNVOLBURA. ZBATE.

Intrare: învâltori
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învâltori
  • ‑nvâltori
  • învâltorire
  • ‑nvâltorire
  • învâltorit
  • ‑nvâltorit
  • învâltoritu‑
  • ‑nvâltoritu‑
  • învâltorind
  • ‑nvâltorind
  • învâltorindu‑
  • ‑nvâltorindu‑
singular plural
  • învâltorește
  • ‑nvâltorește
  • învâltoriți
  • ‑nvâltoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învâltoresc
  • ‑nvâltoresc
(să)
  • învâltoresc
  • ‑nvâltoresc
  • învâltoream
  • ‑nvâltoream
  • învâltorii
  • ‑nvâltorii
  • învâltorisem
  • ‑nvâltorisem
a II-a (tu)
  • învâltorești
  • ‑nvâltorești
(să)
  • învâltorești
  • ‑nvâltorești
  • învâltoreai
  • ‑nvâltoreai
  • învâltoriși
  • ‑nvâltoriși
  • învâltoriseși
  • ‑nvâltoriseși
a III-a (el, ea)
  • învâltorește
  • ‑nvâltorește
(să)
  • învâltorească
  • ‑nvâltorească
  • învâltorea
  • ‑nvâltorea
  • învâltori
  • ‑nvâltori
  • învâltorise
  • ‑nvâltorise
plural I (noi)
  • învâltorim
  • ‑nvâltorim
(să)
  • învâltorim
  • ‑nvâltorim
  • învâltoream
  • ‑nvâltoream
  • învâltorirăm
  • ‑nvâltorirăm
  • învâltoriserăm
  • ‑nvâltoriserăm
  • învâltorisem
  • ‑nvâltorisem
a II-a (voi)
  • învâltoriți
  • ‑nvâltoriți
(să)
  • învâltoriți
  • ‑nvâltoriți
  • învâltoreați
  • ‑nvâltoreați
  • învâltorirăți
  • ‑nvâltorirăți
  • învâltoriserăți
  • ‑nvâltoriserăți
  • învâltoriseți
  • ‑nvâltoriseți
a III-a (ei, ele)
  • învâltoresc
  • ‑nvâltoresc
(să)
  • învâltorească
  • ‑nvâltorească
  • învâltoreau
  • ‑nvâltoreau
  • învâltori
  • ‑nvâltori
  • învâltoriseră
  • ‑nvâltoriseră
Intrare: învâltoare
învâltoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învâltoare
  • ‑nvâltoare
  • învâltoarea
  • ‑nvâltoarea
plural
  • învâltori
  • ‑nvâltori
  • învâltorile
  • ‑nvâltorile
genitiv-dativ singular
  • învâltori
  • ‑nvâltori
  • învâltorii
  • ‑nvâltorii
plural
  • învâltori
  • ‑nvâltori
  • învâltorilor
  • ‑nvâltorilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învâltori învâltorire

etimologie:

  • În + vâltoare
    surse: DEX '09 DEX '98