Definiția cu ID-ul 922179:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTÎ́I1 adv. (În opoziție cu apoi, pe urmă) 1. La început. Gîngu rîse întîi cu teamă. Întinse mîna fricos, bănuind o glumă răutăcioasă. C. PETRESCU, S. 39. A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. TOPÎRCEANU, B. 45. Armăsarul... se scutură și se făcu ca întîi. ISPIRESCU, L. 28. ◊ (Întărit prin «mai» sau prin repetare) S-a luminat de ziuă. Mai întîi se înroșește creasta munților, apoi cuprinde pădurea și o parte din cer, ca spre final să se ridice și soarele. DAVIDOGLU, M. 89. ♦ (Precedat de «mai») Mai de mult. Să fim dragi ca mai întîi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. (Atestat și în forma întăi) Mai înainte; (uneori precedat de «mai») înainte de toate, înainte de orice, în primul rînd, în primul loc. Să meargă mai întîi la grajduri. ISPIRESCU, L. 20. Cînd vom ajunge acasă, întăi am să spun bărbatu-meu că... CREANGĂ, P. 176. Mă întrebi atîte lucruri deodată, încît nu știu la care să răspund mai întăi. NEGRUZZI, S. I 63. ◊ Loc. adv. Întîi și-ntîi sau mai întîi și mai întîi = înainte de toate, în primul rînd. Întăi și-ntăi face lăutoare. CREANGĂ, P. 289. ♦ (Pentru) prima oară. De cînd mărul înflorise întîi, atrăsese luarea-aminte a rumînului. VISSARION, B. 10. – Variantă: întăi adv.