6 definiții pentru întâietor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

întâietor, ~oare smf, a [At: ODOBESCU, S. II, 48 / V: ~itor / Pl: ~i, ~oare / E: întâia + -tor] 1-2 (Persoană) care ocupă primul loc.

ÎNTÂIETÓR, -OÁRE, întâietori, -oare, adj. (Înv.) Care ocupă locul de frunte, locul întâi, dintâi. – Din întâi2 + suf. -(e)tor.

întâitor, ~oare smf, a vz întâietor

ÎNTÎIETÓR, -OÁRE, întîietori, -oare, adj. (Învechit) Care ocupă locul de frunte, locul întîi; dintîi. Acestea fiind pururea subordinate celorlalte două clauze, ele nu se vor putea îndeplini niciodată în dauna celor întîietoare. ODOBESCU, S. II 48.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: întâietor
întâietor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întâietor
  • ‑ntâietor
  • întâietorul
  • întâietoru‑
  • ‑ntâietorul
  • ‑ntâietoru‑
  • întâietoare
  • ‑ntâietoare
  • întâietoarea
  • ‑ntâietoarea
plural
  • întâietori
  • ‑ntâietori
  • întâietorii
  • ‑ntâietorii
  • întâietoare
  • ‑ntâietoare
  • întâietoarele
  • ‑ntâietoarele
genitiv-dativ singular
  • întâietor
  • ‑ntâietor
  • întâietorului
  • ‑ntâietorului
  • întâietoare
  • ‑ntâietoare
  • întâietoarei
  • ‑ntâietoarei
plural
  • întâietori
  • ‑ntâietori
  • întâietorilor
  • ‑ntâietorilor
  • întâietoare
  • ‑ntâietoare
  • întâietoarelor
  • ‑ntâietoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întâietor

  • 1. învechit Care ocupă locul de frunte, locul întâi.
    exemple
    • Acestea fiind pururea subordinate celorlalte două clauze, ele nu se vor putea îndeplini niciodată în dauna celor întîietoare. ODOBESCU, S. II 48.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • întâi + suf. -(e)tor.
    surse: DLRM