însorți [At: BIBLIA (1688), 201/2 / Pzi: ~țesc / E: în- + sorți] (Înv) 1 vr A ieși la sorți. 2 vz Aavea parte. 3-4 vti (A atribui sau) a-i fi cuiva atribuit ceva.

însorțésc v. tr. Vechĭ. Trag la sorțĭ.

însorți, pers. 3 sg. însorțește, vb. IV refl. (înv.) 1. a fi desemnat, a ieși la sorți. 2. a avea parte, a-i fi ursit, a-i fi dat (ceva, să... ).