Definiția cu ID-ul 921494:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. (În concurență cu muia) Tranz. 1. A băga, a introduce ceva în apă sau în alt lichid. Ana își înmuie buzele în rachiu. REBREANU, I. 20. ♦ A uda, a umezi, a scălda. O sudoare rece îi înmuie tîmplele. CAMIL PETRESCU, O. II 20. 2. A face mai moale prin încălzire sau adaos de lichid. (Refl.) Ar fi bine să mai dea dumnezeu o gură de ploaie, să se mai înmoaie pămîntul. REBREANU, I. 23. ♦ Refl. A fi mai puțin aspru, a se domoli, a se potoli. O furtună cumplită își dezlănțuie furia urlînd fioros în jurul nostru; cîteodată suflarea i se înmoaie și atunci parcă geme într-o desperare răutăcioasă. BART, S. M. 15. Cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. EMINESCU, N. 42. 3. Fig. (Cu privire la glas sau la vorbe) A face să fie mai puțin aspru; a îmblînzi. Petre, cu cît îi ațineau drumul oamenii și-l opreau și cu cît Busuioc își înmuia glasul, cu atît se înverșuna și răcnea. REBREANU, R. II 41. ♦ (Cu privire la inimă) A înduioșa, a mișca. Acel balsam melodios... și acum îmi înmoaie inima, de cîte ori se întîmplă să aud uvertura de vînătoare a lui Méhul. ODOBESCU, S. III 97. ◊ Refl. Își luă iar cojocul, bucuros că inima femeii se înmuiase, în sfîrșit. CAMILAR, TEM. 37. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni și despre pornirile lor sufletești) A se potoli, a se calma, a se liniști. Dar Filoftei se înmuie deodată. DUMITRIU, P. F. 9. ◊ Tranz. Mihnea își înmuie turbarea în fel de fel de cruzimi. ODOBESCU, S. I 85.