îngânfà v. a se umfla de mândrie, a se făli cu deșertăciuni. [Lat. CONFLARE].

îngînf (mă), a -á v. refl. (din *îngînflu, d. lat. gon-flare îld. con-flare, a sufla, a forma; it. gonfiare, a unfla, de unde și fr. gonfler. V. su-flu, un-flu). Mă unflu de mîndrie, de vanitate: prostu se îngînfă. – Într’un descîntec din Banat: Bubă, nu înfla, nu gînfa = nu te unfla (Șez. 35, 109).