îngânfà v. a se umfla de mândrie, a se făli cu deșertăciuni. [Lat. CONFLARE].

ÎNGÎMFA (-gîmf), ÎNGÎNFA (-gînf) vb. refl. 1 A se umfla: Umflă-mi-se, Îngînfă-mi-se (GOR.) ¶ 2 Ⓕ A se umfla în pene, a se mîndri, a se arată trufaș: se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan (ISP.); s’a înfoiat ca varza și s’a îngîmfat ca barza (PANN) [gîmf(l)a].

ÎNGÎMFAT, ÎNGÎNFAT adj. p. ÎNGÎNFA. Umflat în pene, mîndru, fudul, trufaș: Îngîmfat de a sa slavă, ades la Curte mergea (LET.); mirele ședea pe perini cucuiat, fudul și îngîmfat (SB.).

ÎNGÎNFA ... – ÎNGÎMFA ...

îngînf (mă), a -á v. refl. (din *îngînflu, d. lat. gon-flare îld. con-flare, a sufla, a forma; it. gonfiare, a unfla, de unde și fr. gonfler. V. su-flu, un-flu). Mă unflu de mîndrie, de vanitate: prostu se îngînfă. – Într’un descîntec din Banat: Bubă, nu înfla, nu gînfa = nu te unfla (Șez. 35, 109).