Definiția cu ID-ul 920937:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «în»; cu privire la lucruri care au vîrf sau muchie ascuțită) A face să intre adînc (spre a rămîne fixat); a împlînta, a vîrî, a băga. Să punem mîna... spuse Frunză, înfigînd cel dîntîi hirlețul în pămînt, aruncînd brazda în spărtură. CAMILAR, TEM. 39. Lupul înfigea ghearele într-însa. ISPIRESCU, L. 14. Înfipse ambii pinteni în coastele armăsarului. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Fig. Trosneau lemnele uscate din preajma casei, vîntul șopotea, izbea vreo crenguță de scîndurile bătute la fereastră și printre care vîntul înfigea degete reci. DUMITRIU, N. 132. ◊ Refl. Peste umărul primarului, privind către malul celălalt, Ilina a văzut o sumă de tîrnăcoape înfigîndu-se în carnea digului. GALAN, Z. R. 93. Cincizeci de pluguri se-nfipseră cu lăcomie în pămînt. CAMILAR, TEM. 87. (Fig.) Din cotețul găinilor, cocoșul slobozi un cucurigu ascuțit, care se înfipse zbîrnîind în urechile lui Boroș. V. ROM. februarie 1952, 139. Ca un uriaș ban retezat, soarele se înfige în dunga neagră și dreaptă a orizontului. C. PETRESCU, S. 42. Soarele s-a înfipt în creștetul cerului și de acolo dogorește văzduhul. GÎRLEANU, L. 39. ◊ Expr. A înfige mîna sau mîinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. Îi înfige o mînă-n păr. CARAGIALE, O. III 55. (Refl.) O mînă neagră, urieșă, i se înfipse în gît strîngîndu-l. MIRONESCU, S. A. 104. A înfige ochii = a se uita fix, a privi țintă. Șoimaru tăcu și-și înfipse ochii învăpăiați în privirile ei dulci. SADOVEANU, O. VII 54. Omul își înfipse o clipă ochii în ochii mei și, întorcînd repede capul, se împotrivi. C. PETRESCU, S. 171. (Învechit) A înfige tabăra = a se instala undeva cu corturile. Mihai... își înfipse tabăra în locul părăsit de dușman. BĂLCESCU, O. II 49. (Popular) A înfige parul = a pune piatra fundamentală. ♦ A împlînta ceva într-un obiect ascuțit. După ce a ucis mistrețul... îi înfige căpățîna în copaciul sacru. ODOBESCU, S. III 75. Ducea, înfipt într-o suliță, sîngeratul cap al lui Andrei. BĂLCESCU, O. II 259. Unii zicea... Să-l cufunde-n apă, Alții să-l înfigă-n țeapă. ALECSANDRI, P. P. 136. ◊ Refl. Alții-n spada noastră, năvălind, se-nfig. BOLINTINEANU, la TDRG. 2. Refl. Fig. (Despre oameni, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «la») A se apuca de o muncă cu îndrăzneală și curaj; (peiorativ) a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie, fără dreptul sau priceperea necesară. Dormiși toată noaptea și acum te înfigi? PAS, Z. IV 28. Să tipărești studiul... și să te înfigi la facultate. GALACTION, O. I 31. Se înfipsese la muncă temeinică. SANDU-ALDEA, U. P. 82. O horă... singurul joc la care se înfig și cei care nu știu juca. VLAHUȚĂ. O. A. III 108. La mult iar ca să cîștige Niciodată nu să-nfige. PANN, P. V. II 153. – Forme gramaticale: perf. s. înfipsei, part. înfipt.