Definiția cu ID-ul 920860:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. A muri prin asfixie în apă (sau în alt lichid). Dacă mă înec eu acuma, se prăpădește bătrîna. DUMITRIU, P. F. 22. Gălăciuc e al șaselea care se prăbușește cu puntea înecîndu-se. SAHIA, N. 41. Să dau prin apă, mă tem că m-oi îneca cu cal cu tot. CREANGĂ, P. 237. ◊ Expr. A se îneca la mal = a suferi un eșec într-o acțiune tocmai în momentul cînd era pe punctul de a fi dusă la bun sfîrșit. Am pățit-o chiar ca cela care s-o înecat la mal. ALECSANDRI, T. I 120. ◊ Tranz. fact. (Subiectul este o persoană, un agent exterior sau un lichid) Sîngele cerbului o dată a și-nceput a curge gîlgîind și a se răspîndi în toate părțile, îndreptîndu-se și năboind în groapă peste Harap-Alb, de cît pe ce era să-l înece. CREANGĂ, P. 226. Eu nu ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oști. EMINESCU, O. I 147. Un vînt... pre toți corăbierii I-a-necat, Numai unul a scăpat. TEODORESCU, P. P. 164. ◊ Fig. Apa Bistriții voi trece, Dar dorul o să mă-nece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. ♦ A se sinucide aruncîndu-se în apă. Să știi dară că de azi încolo n-ai să mă mai vezi; mă duc să mă înec. ISPIRESCU, L. 271. 2. Refl. (Despre o navă) A se scufunda. Vaporul s-a înecat. (Tranz.) Doi cîrmaci o corabie o îneacă. PANN, P. V. II 165. ◊ Expr. A i se îneca (cuiva) corăbiile = (glumeț) a fi trist, a fi indispus. Bunica n-are corăbii, dar parcă i s-au înecat corăbiile. STANCU, D. 14. Părea că într-una îi ninge și-i plouă... Ori neguțător închipuindu-ne că ar fi fiind, parcă i s-ar fi înecat corăbiile în Marea Neagră. SADOVEANU, V. F. 146. Iar te-o apucat năbădăicile, vere Ghiftui?... Iar ți s-o înecat corăbiile? ALECSANDRI, T. 561. ♦ Fig. A se cufunda, a se afunda, a se înfunda. Calea pe care o urmam se îneca în orzuri și în fînețe. GALACTION, O. I 37. Vechea zidire se îneacă în întuneric. VLAHUȚĂ, N. 180. (Tranz.) Cît de plăcut e să-ți îneci ochii în albastrul fără fund al cerului. DELAVRANCEA, T. 65. 3. Tranz. (Cu privire la terenuri, semănături etc.) A acoperi cu apă, a inunda. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. ISPIRESCU, L. 206. Munți se pornesc, stînci se sfarmă... păraiele pietre-neacă. CONACHI, P. 114. ◊ Fig. A venit și ziua nunții... satul a înecat porțile și șatra. GALACTION, O. I 73. Că mi-l plîng surorile Cu toate plînsorile, De-neacă inimile. TEODORESCU, P. P. 206. 4. Tranz. Fig. A copleși, a înăbuși. Și-n fund lunca de lozii verde-deschisă, înecată de aurul soarelui. SADOVEANU, O. VII 369. Aceste buruieni aproape întotdeauna, crescînd mai repede decît semănăturile, le îneacă. PAMFILE, A. R. 94. Ghica Grigore, viind la domnie, a găsit țara secată cu totul în belșugul ei, înecată în datorii. GHICA, S. 6. 5. Refl. A nu mai putea respira din cauza opririi în gît (sau a pătrunderii pe trahee) a unui aliment (sau a unui corp oarecare); a se sufoca, a se asfixia, a se înăbuși. De cum începu să soarbă din cafea, se înecă, tuși. DELAVRANCEA, la TDRG. Mă-nec din piept Și n-am puteri de vorbă multă. COȘBUC, P. I 197. Poate [cocoșul] va înghiți la galbeni, i-a sta vreunul în gît, s-a îneca și-oi scăpa de dînsul. CREANGĂ, P. 67. ♦ Tranz. A înăbuși, a sufoca. Tusea mă îneacă. Fumul de țigară îl îneca.Absol. Puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. ♦ (Despre voce, vorbe etc.) A se stinge brusc, a deveni neclar. Copilul țipa și se zbătea, spunînd mereu aceleași vorbe din ce în ce mai înecate în hohote de plîns. DUMITRIU, V. L. 14. Vocea soldatului părea că se îneacă. SAHIA, N. 75. ♦ Tranz. (Despre plîns, lacrimi) A podidi (împiedicînd respirația). Nu știa singură ce e, – dar simțea c-o îneacă lacrimile. VLAHUȚĂ, N. 69. Cu mînile-amîndouă eu fața îmi ascund, Și-ntăia dată-n viață un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. Dor cumplit inima-i seacă, Plîns de jale mi-l îneacă. ALECSANDRI, P. P. 145. ◊ Refl. Mai mult nu putu zice, căci se înecă de un plîns amar. RETEGANUL, P. II 56. Plînge mîndra de se-neacă. HODOȘ, P. P. 80.