4 definiții pentru îndreptăciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îndreptăciune sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 126/32 / Pl: ~ni / E: îndrepta + -(ă)ciune] (Înv) 1-2 Îndreptare (2, 5).

îndreptare sf [At: CORESI, EV. 2/36 / V: (înv) ~dir~ / Pl: ~tări / E: îndrepta] 1 Readucere a unui obiect în poziție dreaptă, întinsă Si: dezdoire, îndreptat1 (1). 2 Corectare a ținutei unei persoane aduse de spate Si: îndreptat1 (2). 3 (Fig) Batere a cuiva Si: îndreptat1 (3). 4 Schimbare din rău în bine Si: îmbunătățire, îndreptat1. 5 Ameliorare a vremii Si: îndreptat1 (5). 6 (Spc; reg) Dispariție a spațiilor dintre doagele butoiului prin umflare în apă Si: îndreptat1 (6). 7 Reorganizare a armatei Si: îndreptat1 (7). 8 întremare a cuiva după o boală Si: îndreptat1 (8). 9 Revenire la o înfățișare prosperă Si: îndreptat1 (9). 10 Îndepărtare a efectelor beției Si: îndreptat1 (10). 11 Corectare a purtărilor Si: îndreptat1 (11). 12 (Jur; înv) Dezvinovățire. 13 (Înv) Mântuire. 14 Scuzare. 15 Călăuzire a cuiva pe drumul bun Si: îndreptat1 (15), îndrumare (1), îndrumat1 (1). 16 (Fig) Îndrumare spre hotărârea potrivită Si: îndreptat1 (16). 17 (Înv) Poruncă. 18 (Iuz) Sentință. 19 (Iuz) Răsplată. 20 (Îvp) Dreptate. 21 Pretext. 22 (Înv) Principiu conducător Si: îndreptat1 (22). 23 (Înv; lpl) Act justificativ Si: îndreptat1 (23). 24 Orientare a privirii într-o anumită direcție Si: îndreptat1 (24). 25 Plecare spre o anumită țintă Si: îndreptat1 (25). 26 Conducere a unui vehicul într-o anumită direcție Si: îndreptat1 (26). 27 Schimbare a cursului unei ape într-o altă direcție Si: îndreptat1 (27). 28 Adresare a unei rugăminți către cineva Si: îndreptat1 (28). 29 Țintire spre ceva cu o armă de foc Si: îndreptat1 (29). 30 (Spc; reg) Ciulire a urechilor la animale Si: îndreptat1 (30). 31 (Înv; ccr) Document oficial.

îndreptáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a îndrepta, reparare, rectificare. – Vechĭ îndreptăcĭúne.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

îndreptăciúne s.f. (înv.) îndreptare.

Intrare: îndreptăciune
îndreptăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndreptăciune
  • ‑ndreptăciune
  • îndreptăciunea
  • ‑ndreptăciunea
plural
genitiv-dativ singular
  • îndreptăciuni
  • ‑ndreptăciuni
  • îndreptăciunii
  • ‑ndreptăciunii
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)