Definiția cu ID-ul 919953:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Intranz. (Adesea precedă subiectul; despre o stare sau un fenomen) A se arăta, a se ivi, a apărea (cu primele semne). Începu o ploaie... de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ♦ (Despre o lucrare, o acțiune) A se porni, a se deschide. Ziceți să cînte muzica... să-nceapă balul. ALECSANDRI, T. I 225. 2. Tranz. (Urmat de verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A face primii pași într-o lucrare sau într-o acțiune. Unii începură să-și puie pe foc gardurile. REBREANU, R. I 233. Căpitanul începu să cotrobăiască într-un dulap de cărți. BART, E. 270. Bătrîna începu a plînge, punîndu-și mîinele în părul neorînduit. DUNĂREANU, CH. 204. A-nceput să bîntuie o foamete cumplită. CARAGIALE, O. III 195. ◊ (Complementul indică acțiunea care pornește sau e pe punctul de a porni) Tu să fi-nceput iubitul, Că-i făceam eu isprăvitul. COȘBUC, P. I 52. ◊ Intranz. unipers. Într-o noapte începu să ningă. BART, E. 308. ◊ Refl. (Numai la pers. 3, cînd subiectul nu reprezintă o ființă) Petrecerile se începură. VISSARION, B. 80. Scena se începe prin cuvinte nepăsătoare. GHEREA, ST. CR. I 338. ♦ Absol. (Subînțelegîndu-se conjunctivul sau infinitivul verbului «a vorbi») A se porni să vorbească, a rosti primele cuvinte din ceea ce vrea să spună. Nu caut vorbe pe ales, Nici știu cum aș începe. EMINESCU, O. I 173. Dați-mi toată atențiunea, că încep! ALECSANDRI, T. I 274. Deșertă plosca, își drese glasul și începu. NEGRUZZl, S. I 245. ◊ (Cu un complement care indică ceea ce se spune, se cîntă) Mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cînt frumos și dulce. EMINESCU, O. I 94. ◊ Expr. A o începe bine = a obține succes de la început, a păși cu dreptul. Ce trebuie să fac ca s-o încep bine? GALAN, B. I 10. 3. Tranz. A lua, a scoate, a tăia prima porțiune din ceva, pentru a o folosi, a o consuma. A început o pîine.Refl. pas. De la vîrf să-ncepe Stogul. SEVASTOS, la TDRG.