Definiția cu ID-ul 922424:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, imobil, inert; a nu se mai putea mișca; a înlemni, a încremeni. Îi pieri orice grai și înțepeni tot, ca un lemn. GALACTION, O. I 298. Ia mai dă-te și d-ta oleacă pe jos, pîn-om sui dealul, că nu mi-i de alta, dar mă tem că-i înțepeni în căruță. CREANGĂ, O. A. 122. Pe jilțul lui de piatră înțepenește drept. EMINESCU, O. I 99. ◊ Tranz. Crede, mîndro, n-am venit, Că somn greu m-a-nțepenit Lîng-un păr, mîndro-nflorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. 2. Refl. Fig. A lua o poziție rigidă, dîrză. Perceptorul se înțepeni în mijlocul odăiței și se uită împrejur cercetător. REBREANU, R. I 198. Deschise ușa-n lături și se-nțepeni dîrz dinaintea bătrînei. VLAHUȚĂ, N. 130. Manea-n scări se-nțepenea. ALECSANDRI, P. P. 73. 3. Tranz. A fixa. Înnodă funia Sîmbotinei de belciugul de fier înțepenit în zid și plecă. MIHALE, O. 504. Puse Greuceanu cuiul la capul osiei, îl înțepeni bine, se urcă în căruță, și pe ici ți-e drumul! ISPIRESCU, L. 226. ◊ Refl. Barca lui se înțepenise între niște stînci. EMINESCU, N. 126.