Definiția cu ID-ul 678892:

înșél, a v. tr. d. șea, șa, pl. șele, pin aluz. la șireteniile întrebuințate cu calu pînă-l deprinzĭ să sufere șaŭa. [Cp cu pingelesc, potcovesc, încalț, căptușesc, boĭesc; it. sellare, pv. ensellar, fr. seller, sp. ensillar, pg. sellar. – Se conjugă ca deșel]. Pun șaŭa caluluĭ: a înșela calu. (Se zice și înșeŭez, ca îngreuĭez pe lîngă ingrelez). Fig. Amăgesc, induc în eroare pin faptă saŭ pin vorbă: l-a înșelat c’un franc la socoteală. Comit infidelitățĭ. Seduc. A înșela la cantar, a da lipsă cîntărind. V. refl. Greșesc: m’am înșelat la socoteală, în privința drumuluĭ. V. păcălesc, escrochez, mistific.