Definiția cu ID-ul 919510:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. Tranz. 1. A trimite (a arunca, a goni) în diferite părți; a risipi. Poliția veni și împrăștie norodul. BOLINTINEANU, O. 405. Vestindu-se lui Mihai primejdia ce-l amenința, își strînse în grabă oastea pe lîngă dînsul și împrăștie călăreți... în toate unghiurile țării, strigînd că intră sabie de turci și tătari în țară. BĂLCESCU, O. II 48. ◊ Absol. Am o găină neagră și una albă; cea neagră strînge, iar cea albă împrăștie (Ziua și noaptea). GOROVEI, C. 138. ♦ Fig. A face să dispară; a risipi. Glasul acesta aspru și ciudat îi împrăștie deodată orice teamă. REBREANU, R. I 216. Căuta să-i afle din ochi gîndurile, nevoile, supărările pe care el credea c-ar ști să le împrăștie. VLAHUȚĂ, O. A. III 81. Într-o zi, neștiind ce să fac ca să împrăștii tristețea de care eram cuprins, m-am dus să văd pre doctorul H. NEGRUZZI, S. I 293. ♦ Refl. (Mai ales despre o colectivitate, o mulțime etc.) A se răspîndi, a se risipi; a se răsfira. Oamenii se împrăștiau tăcuți, cu părere de rău că filmul se sfîrșise. CAMILAR, TEM. 52. Coloanele de fum se aplecau, împrăștiindu-se pe fața pămîntului. SADOVEANU, B. 25. Vitele se-mprăștiară prin grîu. SANDU-ALDEA, U. P. 94. Voi împrăștiați-vă care încotro și vă duceți acasă. ISPIRESCU, L. 318. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie. EMINESCU, O. I 79. ♦ (Cu privire la lichide) A lăsa să curgă, a vărsa. Și fierul ce-mi va face jos capul a cădea Nu va putea vreodată a împrăștia din vine Cît sînge-n mii de lupte vărsă sabia mea. MACEDONSKI, O. I 251. 2. A răspîndi, a difuza. În grădină, în lumina de basm a lunii, florile împrăștiau un miros îmbătător. SADOVEANU, O. III 175. Vartolomeu Diaconu apăru din biroul său, împrăștiind știrea că expresul a trecut de ultima stație. C. PETRESCU, A. 426. Cîteva felinare de hîrtie colorată, atîrnate de crengile copacilor, împrăștiau o lumină discretă. VLAHUȚĂ, O. A. 243. (Fig.) O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni, pe șesuri și văi, și o pîclă de toamnă învăluia totul. SADOVEANU, O. I 361. ◊ Refl. Îndată s-a împrăștiat un miros de pîine arsă. C. PETRESCU, C. V. 120. Cîntecul se împrăștiă în tot satul. SANDU-ALDEA, U. P. 206. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos, și de aceea, cînd se împrăștiă faima venirii lui... oamenii așteptau murmurînd. EMINESCU, N. 27. (Fig.) Castelul în ruine domnește peste vale... Din turnuri retezate se-mprăștie o jale. MACEDONSKI, O. I 23. – Pronunțat: -ti-a.