5 definiții pentru împlinitor
Explicative DEX
împlinitor, ~oare [At: MINEIUL (1776) 126 1/2 / Pl: ~i, ~oare / E: împlini + -tor] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care umple un gol sau un recipient. 3-4 smf, a (Persoană) care lichidează o lipsă. 5-6 smf, a (Imp) (Persoană) care înlocuiește sau compensează ceva. 7 sm (Înv; îs) Divan ~ Putere executivă. 8-9 smf, a (Persoană) care încasează o datorie. 10 sm (Înv; spc) Portărel. 11-12 smf, a (Persoană) care este însărcinată cu executarea unei dispoziții sau misiuni. 13-14 smf, a (Înv) (Persoană) care completează un formular. 15-16 smf, a (Persoană) care îndeplinește un vis, o dorință a cuiva. 17-18 smf, a (Persoană) care realizează un scop propus. 19-20 smf, a (Persoană) care satisface capriciile cuiva. 21-22 smf, a (Persoană) care îndestulează nevoile cuiva. 23-24 smf, a (Persoană) care își ține o promisiune. 25-26 smf, a (Persoană) care se supune unor legi, dispoziții etc. 27-28 smf, a (Pex) (Persoană) care înfăptuiește ceva.
împlinitor m. cel ce împliniște sau execută: împlinitor de dări.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
împlinitór, -oáre adj. Care împlinește. S. m. Perceptor, incasator.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Sinonime
ÎMPLINITOR s. v. executor.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
împlinitor s. v. EXECUTOR.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |