5 definiții pentru împlinitor

Explicative DEX

împlinitor, ~oare [At: MINEIUL (1776) 126 1/2 / Pl: ~i, ~oare / E: împlini + -tor] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care umple un gol sau un recipient. 3-4 smf, a (Persoană) care lichidează o lipsă. 5-6 smf, a (Imp) (Persoană) care înlocuiește sau compensează ceva. 7 sm (Înv; îs) Divan ~ Putere executivă. 8-9 smf, a (Persoană) care încasează o datorie. 10 sm (Înv; spc) Portărel. 11-12 smf, a (Persoană) care este însărcinată cu executarea unei dispoziții sau misiuni. 13-14 smf, a (Înv) (Persoană) care completează un formular. 15-16 smf, a (Persoană) care îndeplinește un vis, o dorință a cuiva. 17-18 smf, a (Persoană) care realizează un scop propus. 19-20 smf, a (Persoană) care satisface capriciile cuiva. 21-22 smf, a (Persoană) care îndestulează nevoile cuiva. 23-24 smf, a (Persoană) care își ține o promisiune. 25-26 smf, a (Persoană) care se supune unor legi, dispoziții etc. 27-28 smf, a (Pex) (Persoană) care înfăptuiește ceva.

împlinitor m. cel ce împliniște sau execută: împlinitor de dări.

împlinitór, -oáre adj. Care împlinește. S. m. Perceptor, incasator.

Sinonime

ÎMPLINITOR s. v. executor.

împlinitor s. v. EXECUTOR.

Intrare: împlinitor
împlinitor substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împlinitor
  • ‑mplinitor
  • împlinitorul
  • împlinitoru‑
  • ‑mplinitorul
  • ‑mplinitoru‑
plural
  • împlinitori
  • ‑mplinitori
  • împlinitorii
  • ‑mplinitorii
genitiv-dativ singular
  • împlinitor
  • ‑mplinitor
  • împlinitorului
  • ‑mplinitorului
plural
  • împlinitori
  • ‑mplinitori
  • împlinitorilor
  • ‑mplinitorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)