Definiția cu ID-ul 919193:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face să înceteze supărarea cu cineva, a restabili înțelegerea, a curma conflictul. Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150. Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. ◊ Refl. reciproc. De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427. ♦ A cădea de acord într-o chestiune bănească. Nu s-au împăcat din preț.Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157. ♦ A se obișnui, a se deprinde, a se familiariza. Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322. Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90. 2. Tranz. (Cu privire la persoane) A liniști, a potoli, a mulțumi, a îmbuna. Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59. Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Complementul este un abstract) Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193.