Definiția cu ID-ul 677042:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbúc, a v. tr. (d. lat. bŭcca, obraz, gură; it. imboccare, fr. emboucher, sp. bg. embocar. V. bucă). Mănînc (pun în gură) cîte o îmbucătură: n’am îmbucat nimic azĭ. Înghit pe fugă: lupu îmbucă oaĭa. Pun între buze ca să aflu orĭ ca să sug (un fluĭer, o țeavă). Fixez orĭ lipesc gură’n gură (doŭă țevĭ). Vechĭ. Fig. Atac cu gura (cu vorba), defaĭm: cu multe vorbe rele l-aŭ îmbucat în urechile Domnu-săŭ. (Ur. Let. 1, 187). V. refl. Intru c’un capăt în scobitura altuĭ lucru, ca roatele cu dințĭ una’ntralta. Mă unesc, vorbind, de rîurĭ: unde se’mbucă Siretu cu Dunărea.