4 definiții pentru îmbietură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbietu sf [At: SBIERA, P. 252 / S și: (înv) înb~ / P: ~bi-e~ / Pl: ~ri / E: îmbia + tură] 1-3 (Pfm; rar) Îmbiere (1-3).

ÎMBIETÚRĂ, îmbieturi, s. f. (Rar) Faptul de a îmbia; îndemn, invitație. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tură.

ÎMBIETÚRĂ, îmbieturi, s. f. (Rar) Faptul de a îmbia; îndemn, invitație. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbietúră (rar) (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbietúrii; pl. îmbietúri

îmbietúră s. f. (sil. -bi-e-), g.-d. art. îmbietúrii; pl. îmbietúri

Intrare: îmbietură
îmbietură substantiv feminin
  • silabație: -bi-e-
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbietu
  • ‑mbietu
  • îmbietura
  • ‑mbietura
plural
  • îmbieturi
  • ‑mbieturi
  • îmbieturile
  • ‑mbieturile
genitiv-dativ singular
  • îmbieturi
  • ‑mbieturi
  • îmbieturii
  • ‑mbieturii
plural
  • îmbieturi
  • ‑mbieturi
  • îmbieturilor
  • ‑mbieturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)