ÎMPĂCARE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (s e) împăca și rezultatul ei; liniștire, potolire, îmbunare; înțelegere. Petrea simți... că încordarea femeii crește, că liniștea aceasta a ei este asemenea unei împăcări de după lacrimi, cînd obrazul zîmbește, dar buzele mai tremură. V. ROM. iulie 1953, 85. Am să-i cînt și eu un cîntec de împăcare. CREANGĂ, P. 134. Cît pentru norod... din împăcarea aceasta nu aștepta vreun bine. NEGRUZZI, S. I 150. ♦ Alinare. Nici un fel de împăcare sufletul meu nu găsește. CONACHI, P. 82. ♦ Acord într-o chestiune bănească; învoială. Ne-om împăca noi. – Împăcarea cum ți-am spus, cucoane. CREANGĂ, P. 157.