zăgaz sn [At: CARAGEA, L. 9 / V: (înv) ~as, zag~ / Pl: ~uri și (înv) ~e / E: vsl * загаз, cf bg загаз „a se scufunda (în apă)”, srb gaz „vad”] 1 Construcție (rudimentară) din lemn, din beton etc., prevăzută cu stavile (1), așezată transversal pe o apă (curgătoare), pentru reglarea nivelului din amonte al acesteia, pentru schimbarea făgașului sau pentru acumularea unei cantități de apă necesare acționării unei mori, a unei pive sau a unui joagăr Si: baraj (1), stavilă, stăvilar, (îvp) iaz, opust¹, (înv) scurgător, (reg) iezătură, năsadă, opritor, puritoare, (reg) zăgastru (2), zăgaș (3), zăhată (5), zătulă (2), zătar, zugău (1). 2 (Îe) A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) ~urile cerului A ploua torențial. 3 (Îrg) Dig (1). 4 (Fig) Acțiune, lucru etc. care împiedică realizarea unui țel sau stă în calea unei acțiuni Si: obstacol, opreliște, piedică, stavilă, (îvp) opreală, (îvr) nevoie. 5 Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă. 6 Braț derivat dintr-o apă curgătoare.

zagaz sn vz zăgaz

zăgas sn vz zăgaz