săcătură sf vz secătură

secătură sf [At: NEAGOE, ÎNV. 218 / V: (îrg) săc~ / Pl: ~ri / E: seca² + -tură] 1 (Pop) Loc secat² (7) (unde se poate prinde pește). 2 (Îrg) Loc, într-o pădure, defrișat și folosit ca pășune sau ca ogor Si: (pop) curătură, (îrg) seci, (reg) iaz, runc¹. 3 (Înv; pgn) Spațiu liber. 4 (Îvr) Porțiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5 (Îvr) Plantă sau parte a unei plante care și-a pierdut seva. 6 (Îvr; pex) Uscătură. 7 Parte a corpului atrofiată, degenerată. 8 (Reg) Boală a oilor care se manifestă prin uscarea pielii. 9 (Reg) Boală la oameni și la animale nedefinită mai îndeaproape. 10 (De obicei lpl) Lucru, faptă, vorbă, afirmație etc. fără valoare, fără importanță, fără sens Si: fleac, nimic. 11 (Dep) Persoană lipsită de orice valoare, de caracter etc. Si: lichea, otreapă, (reg) oșiștie, (fam) zdreanță, (arg) sichimea.