scrâșnitor, ~oare a [At: ALECSANDRI, POEZII, 238 / V: (pop) scârș~, crâșnitor / Pl: ~i, ~oare / E: scrâșni + -tor] 1 (D. dinți, maxilare etc.) Care produce un zgomot caracteristic prin strângerea maxilarelor și prin frecarea dinților de jos cu cei de sus, ca efect al supărării, al ciudei, al mâniei, al urii, al furiei, al durerii etc. Si: (îvr) scrâșnind. 2-3 (Îvr; d. stări afective sau d. manifestări ale oamenilor, îf crâșnitor) Scrâșnit² (1-2). 4 (Pan; d. obiecte sau părți ale lor; d. materiale, corpuri, substanțe etc.) Care produce (prin întreruperea bruscă a unei frecări, a unei apăsări, a unei deplasări etc.) un zgomot specific, de scurtă durată, aspru și neplăcut.

crâșnitor, ~oare smf, a vz scrâșnitor

scârșnitor, ~oare a vz scrâșnitor