schelălăi [At: KLEIN, D. 420 / V: (reg) scăl~, scelâlâi, șchelui, ~ăloi, ~ălui, ~elăi, ~erlăi, ~erl~, schilăi, schil~, schiol~, schirloloi, schiuli, șchil~, ștelălui / Pzi: 3 schelălăie, (rar) ~ește / E: s- + chelălăi] 1 vi (D. câini, pgn, d. alte animale) A scoate sunete plângătoare, ascuțite și repetate (de obicei de durere) Si: a chelălăi (1), a scheuna (1), (reg) a schencăni (1). 2-3 vir (D. oameni, mai ales d. copii mici; dep; pan) A plânge (continuu, strident) Si: a scheuna (2). 4 vt (Mun; îf scherlăi; c. i. copii) A bate (făcând să plângă, să urle).

chelăcăi v vz chelălăi

chelălăi vi [At: BIBLIA (1688), 47 / V: schechi~, chiol~, ~lăcăi, sche~, schi~, schelălui, schilăi, schiol~, (reg) cherlăi, chie~ / Pzi: ~ies și ~lăi / E: fo cf (s)cheuna, chiloman] 1 (D. cîini sau d. vulpe, spc d. copoi sau d. căței) A scoate sunete plângătoare, ascuțite și dese (de durere sau, mai rar, de bucurie sau când găsesc vânat). 2 (Pan; d. copii) A plânge continuu Si: a scânci, a zmârcăi. 3 (Îf schelălăi) A geme.

chilălăi v vz chelălăi

chilălău sms vz chelălăi^[1]

chiolălăi v vz chelălăi

scălălăi v vz schelălăi

scelâlâi v vz schelălăi

schelăi v vz schelălăi

schelăloi v vz schelălăi

schelălui v vz schelălăi

scherlăi v vz schelălăi

scherlălăi v vz schelălăi

schilăi v vz schelălăi

schilălăi v vz schelălăi

schiolălăi v vz schelălăi

schirloloi v vz schelălăi

schiuli v vz schelălăi

șchelui v vz schelălăi

șchilălăi v vz schelălăi

ștelălui v vz schelălăi