pretindere sf [At: POLIZU / Pl: ? / E: pretinde] 1 Cerere insistentă. 2 Ridicare a unor pretenții (1) Si: revendicare, reclamare (1). 3 Atribuire a unei calități pe care nu o are. 4 Părere despre sine mai bună decât s-ar cuveni, în privința posibilităților intelectuale, a însușirilor fizice etc. 5 (Rar) Aspirație. 6 Necesitate. 7 Afirmare cu tărie a ceva care nu este dovedit ca adevărat. 8 Convingere.

pretenda v vz pretinde

pretende v vz pretinde

pretina^[1] v vz pretinde

pretinda v vz pretinde

pretinde [At: ASACHI, S. L. I, 227 / V: (înv) ~ten~, (cscj) ~da, ~tenda, / Pzi: pretind, (reg) pretinz / E: lat praetendere, fr prétendre] 1 vt A cere în mod insistent, considerând că este îndreptățit, că i se cuvine. 2 vt A ridica pretenții (1) Si: a revendica, a reclama (2), (înv) a pretendelui, a pretenderisi (1). 3 vr A-și atribui o calitate pe care nu o are. 4 vr A avea despre sine o părere mai bună decât s-ar cuveni, în privința posibilităților intelectuale, a însușirilor fizice etc. Si: a se supraevalua, a se supraestima. 5 vi (Rar) A aspira Si: a dori, a mări (3), a ținti. 6 vr A se impune ca o necesitate Si: a necesita (2). 7 vt (Urmat de determinări introduse prin conjuncția „că”) A afirma cu tărie ceva care nu este dovedit ca adevărat. 8 vt A avea convigerea, adesea nejustificată, că... Si: (înv) a pretenderisi (2), (îvr) a pretendui.