prepus¹ sn [At: CORESI, EV. 549 / V: (reg) prip~ / Pl: ~uri / E: prepune] 1 (Îvp) Presupunere. 2 (Îvp) Suspiciune. 3 (Îvp) Îndoială. 4 (Reg; ccr) Bucată de lemn cu care se umple scobitura unei bârne vechi folosite la construirea unei case noi.

prepus² sn vz prepuț

prepus³ [At: ȘINCAI, HR. III, 76/21 / Pl: ~uși, ~e / E: prepune] 1 a Care este pus înainte Si: adăugat. 2 a (Înv) Pus mai mare peste... 3 a (Îvp) Presupus². 4 a (Îvp) Care ascunde intenții răuvoitoare Si: bănuit, suspectat. 5 a (Reg; d. păr¹) Care a fost adăugat în locul celui natural Si: fals. 6 sm (Jur) Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție după directivele și sub controlul altei persoane.

prepuciu sn vz prepuț

prepune v [At: CORESI, EV. 60 / V: (îrg) prip~ / Pzi: prepun, prepui / E: ml praeponere] 1 vt (Înv) A așeza înainte. 2 vt (Îvr) A așeza în loc Si: a înlocui. 3 vt (Reg) A adăuga. 4 vt (Reg; fig) A întreba. 5 vt (Îvr; c. i. opere scrise, texte etc.) A traduce. 6 vt (Îvr) A copia un text. 7 vt (Îrg) A presupune. 8 vt (Îrg; pex) A bănui. 9 vr (Înv) A nu avea încredere în cineva sau ceva Si: a se îndoi. 10 (Îrg) A prevesti¹. 11 vt (Îrg) A însărcina pe cineva cu o anumită funcție. 12 vt (Îrg; c. i. oameni) A cunoaște de mai înainte. 13 vr (Îvr) A se lăsa antrenat la ceva. 14 vt (Reg; c. i. cereale) A semăna a doua oară.

prepuț sn [At: S. BĂRB. 2/22 / V: ~iu, (înv) ~uciu, ~us, ~ie sf / Pl: ~uri / E: lat praeputium, fr prépuce] (Atm) Cută a pielii care acoperă partea anterioară a penisului.

prepuție sf vz prepuț

prepuțiu sn vz prepuț

pripune v vz prepune

pripus sn vz prepus¹