oac [At: GCR II, 335 / Pl: ~uri / V: (reg) oa, ~caca, ~coacoa, ~căca, ~câcî, oatata, ocaca, ocăcă, ocăca, ocâcî, uac / E: fo] 1 i (Are) Cuvânt care redă strigătul broaștelor. 2 sn (Pop; îf oacăcă; îe) A se da de-a ~ A înota cu capul afară, ca broasca.

coaț i vz oac

oa i vz oac

oacaca i vz oac

oacăca^[1] i vz oac

oacăcă^[1] i vz oac

oacâcî i vz oac

oacoacoa^[1] i vz oac

oatata i vz oac

ocaca i vz oac

ocăca i vz oac

ocăcă i vz oac

ocâcî i vz oac

uac i vz oac

vacaca i vz oac