excelență sf [At: (sfârșitul sec. XVIII) LET. III, 257/4 / V: (înv) ~ție, exțelenție, exe~, exelenție, esc~, escelenție, escelin~, (îvr) exțeleanție, exelensie, escelencie, esel~, eselenție, eselință, ecțelenție, celenție / P: ex-ce~ / Pl: ~țe / E: fr excellence, lat excellentia] 1 (Adesea urmat de un adjectiv posesiv) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o persoană cu rang înalt Si: înălțime. 2 Titlu acordat ambasadorilor sau marilor demnitari de stat. 3 Înalt grad de superioritate. 4 (Îlav) Prin ~ În cel mai înalt grad Si: eminamente.

celenție sf vz excelență

ecțelenție sf vz excelență

escelencie sf vz excelență

escelență sf vz excelență

escelenție sf vz excelență

escelință sf vz excelență

eselență sf vz excelență

eselenție sf vz excelență

eselință sf vz excelență

excelenție sf vz excelență

exelensie sf vz excelență

exelență sf vz excelență

exelenție sf vz excelență

exțeleanție sf vz excelență

exțelenție sf vz excelență