2 intrări

4 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

decernere sf vz decernare

decerna vt [At: HELIADE, O. I, 331 / V: (înv) ~cerne / Pzi: decern și (rar) ~nez / E: fr décerner, lat decernere] 1 (C.i. decorații, premii, titluri etc.) A acorda în mod solemn. 2 (Iuz) A pronunța o pedeapsă.

decernare sf [At: ODOBESCU, S. II, 354 / V: (înv) ~cernere / Pl: ~nări / E: decerna] 1 Acordare în mod solemn a unor decorații, premii, titluri etc Si: decernat1 (1). 2 (Iuz) Pronunțare a unei pedepse Si: decernat1 (2).

Intrare: decerna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • decerna
  • decernare
  • decernat
  • decernatu‑
  • decernând
  • decernându‑
singular plural
  • decernea
  • decernați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • decernez
(să)
  • decernez
  • decernam
  • decernai
  • decernasem
a II-a (tu)
  • decernezi
(să)
  • decernezi
  • decernai
  • decernași
  • decernaseși
a III-a (el, ea)
  • decernea
(să)
  • decerneze
  • decerna
  • decernă
  • decernase
plural I (noi)
  • decernăm
(să)
  • decernăm
  • decernam
  • decernarăm
  • decernaserăm
  • decernasem
a II-a (voi)
  • decernați
(să)
  • decernați
  • decernați
  • decernarăți
  • decernaserăți
  • decernaseți
a III-a (ei, ele)
  • decernea
(să)
  • decerneze
  • decernau
  • decerna
  • decernaseră
verb (VT28)
Conjugare nerecomandată.
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • decerna
  • decernare
  • decernat
  • decernatu‑
  • decernând
  • decernându‑
singular plural
  • decernă
  • decernați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • decern
(să)
  • decern
  • decernam
  • decernai
  • decernasem
a II-a (tu)
  • decerni
(să)
  • decerni
  • decernai
  • decernași
  • decernaseși
a III-a (el, ea)
  • decernă
(să)
  • decearnă
  • decerna
  • decernă
  • decernase
plural I (noi)
  • decernăm
(să)
  • decernăm
  • decernam
  • decernarăm
  • decernaserăm
  • decernasem
a II-a (voi)
  • decernați
(să)
  • decernați
  • decernați
  • decernarăți
  • decernaserăți
  • decernaseți
a III-a (ei, ele)
  • decernă
(să)
  • decearnă
  • decernau
  • decerna
  • decernaseră
verb (VT602)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • decerne
  • decernere
  • decernut
  • decernutu‑
  • decernând
  • decernându‑
singular plural
  • decerne
  • decerneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • decern
(să)
  • decern
  • decerneam
  • decernui
  • decernusem
a II-a (tu)
  • decerni
(să)
  • decerni
  • decerneai
  • decernuși
  • decernuseși
a III-a (el, ea)
  • decerne
(să)
  • decearnă
  • decernea
  • decernu
  • decernuse
plural I (noi)
  • decernem
(să)
  • decernem
  • decerneam
  • decernurăm
  • decernuserăm
  • decernusem
a II-a (voi)
  • decerneți
(să)
  • decerneți
  • decerneați
  • decernurăți
  • decernuserăți
  • decernuseți
a III-a (ei, ele)
  • decern
(să)
  • decearnă
  • decerneau
  • decernu
  • decernuseră
Intrare: decernare
decernare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decernare
  • decernarea
plural
  • decernări
  • decernările
genitiv-dativ singular
  • decernări
  • decernării
plural
  • decernări
  • decernărilor
vocativ singular
plural
decernere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decernere
  • decernerea
plural
  • decerneri
  • decernerile
genitiv-dativ singular
  • decerneri
  • decernerii
plural
  • decerneri
  • decernerilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)