dârdâire sf [At: TEODOREANU, M. II, 221 / V: dărdăi~ / Pl: ~ri / E: dârdâi] 1 Tremurătură foarte puternică a unei ființe, cauzată de frig, frică, emoție etc. Si: dârdâială (1), dârdâit (1), dârdâitură (1), dârdoră (1). 2 Tremurare a unei ființe din cauza unei boli Si: dârdâială (2), dârdâit (2), dârdâitură (2), dârdoră (2). 3 Clănțănire a dinților loviți unii de alții ca urmare a dârdâirii (1-2) Si: dârdâială (3), dârdâit (3), dârdâitură (3), dârdoră (3). 4 Cutremurare a pământului Si: dârdâială (4), dârdâit (4), dârdâitură (4). 5 Vibrare a geamurilor Si: dârdâială (5), dârdâit (5), dârdâitură (5). 6 Mișcare a piftiei fără a se desface sau a curge Si: dârdâială (6), dârdâit (6), dârdâitură (6). 7 (Îrg) Vorbărie multă și fără rost Si: dârdâială (7), dârdâit (7), dârdâitură (7).

dardăi v vz dârdâi

dărdăi vi vz dârdâi

dărdăire sf vz dârdâire

dârdăi vt vz dârdâi

dârdâi vi [At: CARAGIALE, O. 44 / V: (înv) dărdăi, ~dăi / Pzi: dârdâi și ~iesc / E: dâr, dâr + -ăi] 1 (D. ființe) A tremura foarte tare din cauza frigului, a fricii, a emoției etc. 2 (D. ființe) A tremura din cauza unei boli. 3 (D. dinți) A produce un sunet caracteristic prin lovire unii de alții, ca urmare a dârdâirii (1-2) Si: a clănțăni. 4 (D. pământ) A se cutremura. 5 (D. geamuri) A vibra. 6 (D. piftie) A se mișca fără a se desface sau a curge. 7 (Îrg; d. oameni) A vorbi mult și fără rost.