2 intrări

3 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

aventurare sf [At: DA ms / Pl: ~rări / E: aventura] 1 Luare a unei decizii îndrăznețe Si: (rar) aventurat1 (1). 2 Întreprindere a unei acțiuni riscante Si: (rar) aventurat1 (2). 3 Avântare inconștientă într-o aventură (1), fără a se gândi la consecințe Si: (rar) aventurat1 (3). 4 Acționare la voia întâmplării Si: (rar) aventurat1 (4). 5 Expunere la unele pericole Si: (rar) aventurat1 (5).

aventura vr [At: N. XENOPOL, ap. TDRG / V: avân~ / Pzi: ~rez / E: fr s’aventurer] 1 A lua o decizie îndrăzneață. 2 A întreprinde o acțiune riscantă. 3 A se arunca orbește într-o aventură (1), fără a se gândi la consecințe. 4 A acționa la voia întâmplării. 5 A se expune unor pericole.

Intrare: aventurare
aventurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aventurare
  • aventurarea
plural
  • aventurări
  • aventurările
genitiv-dativ singular
  • aventurări
  • aventurării
plural
  • aventurări
  • aventurărilor
vocativ singular
plural
Intrare: aventura
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aventura
  • aventurare
  • aventurat
  • aventuratu‑
  • aventurând
  • aventurându‑
singular plural
  • aventurea
  • aventurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aventurez
(să)
  • aventurez
  • aventuram
  • aventurai
  • aventurasem
a II-a (tu)
  • aventurezi
(să)
  • aventurezi
  • aventurai
  • aventurași
  • aventuraseși
a III-a (el, ea)
  • aventurea
(să)
  • aventureze
  • aventura
  • aventură
  • aventurase
plural I (noi)
  • aventurăm
(să)
  • aventurăm
  • aventuram
  • aventurarăm
  • aventuraserăm
  • aventurasem
a II-a (voi)
  • aventurați
(să)
  • aventurați
  • aventurați
  • aventurarăți
  • aventuraserăți
  • aventuraseți
a III-a (ei, ele)
  • aventurea
(să)
  • aventureze
  • aventurau
  • aventura
  • aventuraseră
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • avântura
  • avânturare
  • avânturat
  • avânturatu‑
  • avânturând
  • avânturându‑
singular plural
  • avânturea
  • avânturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • avânturez
(să)
  • avânturez
  • avânturam
  • avânturai
  • avânturasem
a II-a (tu)
  • avânturezi
(să)
  • avânturezi
  • avânturai
  • avânturași
  • avânturaseși
a III-a (el, ea)
  • avânturea
(să)
  • avântureze
  • avântura
  • avântură
  • avânturase
plural I (noi)
  • avânturăm
(să)
  • avânturăm
  • avânturam
  • avânturarăm
  • avânturaserăm
  • avânturasem
a II-a (voi)
  • avânturați
(să)
  • avânturați
  • avânturați
  • avânturarăți
  • avânturaserăți
  • avânturaseți
a III-a (ei, ele)
  • avânturea
(să)
  • avântureze
  • avânturau
  • avântura
  • avânturaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)