5 intrări

O definiție


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TON s. n. (cf. fr. ton, it. tono, lat. tonus): 1. grad de înălțime, în pronunțarea unui sunet (v. înălțíme). 2. mlădiere, inflexiune a vocii; intonație.

Intrare: Ton
nume propriu (I3)
  • Ton
Intrare: ton (subst. - butoi)
ton3 (subst. - butoi) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ton
  • tonul
  • tonu‑
plural
  • tonuri
  • tonurile
genitiv-dativ singular
  • ton
  • tonului
plural
  • tonuri
  • tonurilor
vocativ singular
plural
Intrare: ton (subst. - pește)
ton (subst. - pește) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ton
  • tonul
  • tonu‑
plural
  • toni
  • tonii
genitiv-dativ singular
  • ton
  • tonului
plural
  • toni
  • tonilor
vocativ singular
plural
Intrare: ton (subst. - sunet)
ton (subst. - sunet) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ton
  • tonul
  • tonu‑
plural
  • tonuri
  • tonurile
genitiv-dativ singular
  • ton
  • tonului
plural
  • tonuri
  • tonurilor
vocativ singular
plural
Intrare: ton (suf.)
ton (suf.)
sufix (I7-S)
  • ton
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)