SUFÍX s. n. (cf. fr. suffixe, lat. suffixus): sunet sau grup de sunete care se adaugă la rădăcina sau la tema unui cuvânt pentru a forma cuvinte sau forme gramaticale noi. ◊ ~ lexicál: s. care ajută la formarea cuvintelor noi, schimbând sensul sau clasa lexico-gramaticală a cuvântului de bază. După rezultatul morfologic sau natura morfologică a cuvântului nou, distingem mai multe feluri de s. lexicale: substantivale, adjectivale, numerale, pronominale, verbale, adverbiale și interjecționale. Astfel: -ar în acar, -aș în copilaș, -easă în jupâneasă, -ime în studențime, -iță în copiliță, -uș în cățeluș; -esc în românesc, -iu în argintiu, -os în dureros; -ime în doime; -uță în mătăluță și -ică în mătălică; -a în brăzda, -i în înflori, -iza în mușamaliza, -ui în chinui; -ește în mânzește, -iș în pitiș, -îș în târâș; -ică în aolică. După rezultatul semantic sau înțelesul derivatului există două grupe de s. lexicale. O primă grupă vizează asemănarea dintre caracteristicile semantice ale cuvintelor și ale s. lexicale și din acest punct de vedere se disting patru subgrupe de s.: polisemantice (la adjective, nume de instrument, nume de agent, nume de plante, nume de animale și nume abstracte: -tor în delăsător, desenator, stingător, ciocănitoare, lipitoare, numărătoare, sunătoare); omonime (la diminutive și nume de agent: -aș în ciocănaș „ciocan mic” și în ciocănaș „muncitor la saline”); sinonime (la numele de agent: -tor din supraveghetor în raport cu -ar din rotar, cu -aș din plutaș, cu -giu din iaurgiu, cu -uș din cărăuș, cu -ist din fochist etc.); antonime (la unele diminutive și augmentative: -el din băiețel raportat la -oi din băiețoi, -iță din lădiță în raport cu -oaie din lădoaie etc.). O altă grupă de s. lexicale vizează semnificația particulară a acestora în cadrul relațiilor dintre derivate și obiectele denumite sau dintre elementele contextului. Din acest punct de vedere se disting mai multe subgrupe de s.: diminutivale (cu care se formează substantive, adjective, pronume, adverbe și interjecții diminutive: -aș în băiețaș și golănaș; -el în băiețel, galbenel și ușurel; -ic în lăptic și tătic; -ică în băiețică, bucățică, cutărică și aolică; -icel în bunicel, înălticel; -inel în încetinel; -ior în ciorăpior și bălăior; -ioară în aripioară și bătrâioară; -cior în cârnăcior, pestricior și depărcior; -cioară în căscioară și pestricioară; -șor în puișor și binișor; -șoară în frunzișoară și mărișoară; -iță în fetiță, portiță; -uc în sătuc; -ucă în mămucă, tătucă; -uș în gărduș și vițeluș; -ușă în găinușă și mărgelușă; -uț în pătuț și călduț; -uță în franzeluță și mătăluță; -uleț în cornuleț și drăguleț etc.); augmentative (cu care se formează substantive sau adjective augmentative: -an în băietan și grăsan; -ișcană în fetișcană; -andru în copilandru și puiandru; -oi în băiețoi și iepuroi; -oaie în căsoaie și nevăstoaie etc.); moționale, cu care se formează substantive masculine de la substantive feminine și, invers, substantive feminine de la substantive masculine: -an în curcan (< curcă) și gâscan (< gâscă); -oi în broscoi (< broască) și vulpoi (< vulpe); -ă în decană (< decan) și ingineră (< inginer); -oaică în leoaică (< leu) și tigroaică (< tigru) etc.; colective (cu care se formează substantive colective; -ărie în ghețărie și rufărie; -ăraie în colbăraie și muscăraie; -et în brădet și nucet; -ime în școlărime și tinerime; -iș în aluniș și stejăriș; -iște în cânepiște și porumbiște); hipocoristice (cu care se formează substantive hipocoristice; -aș în izvoraș, -el în bărbățel, -ică în mielușică, -iță în vulpiță, -uc în năsuc, -uș în greieruș, -uț în căluț, -uță în căsuță, -uleț în omuleț etc.); meliorative (cu care se formează cuvinte cărora le adaugă un sens apreciativ, pozitiv: -ulică în moșulică, -uleț în omuleț, aș în golănaș; -uț în prostuț etc.); peiorative (depreciative) (cu care se formează cuvinte cărora le adaugă un sens negativ, nefavorabil: -ău în clănțău și mâncău, -ălău în prostălău și fătălău etc.); pentru numele de agent: -ar în brutar și morar, -er în dulgher și pivnicer, -aș în arcaș și călăraș, -eș în băieș și ținteș, -easă în lenjereasă și spălătoreasă, -eț (-ăreț) în certăreț și petrecăreț, -eață (-ăreață) în iubăreață și plimbăreață, -giu (-agiu) în camionagiu și mahalagiu, -ist în aeromodelist și taximetrist, -iță în păstoriță și sudoriță și -tor în apărător și învățător; pentru exprimarea însușirii: -ar în fugar și inelar, -aș în fruntaș și mijlocaș, -ăreț în vorbăreț și descurcăreț, -ist în căminist și rapidist, -os în lunecos și omenos, -tor în ascultător și hrănitor, -al în săptămânal, -at în buzat și catifelat, -bil în atacabil și locuibil, -esc în prietenesc și vitejesc, -iu în azuriu și trandafiriu; pentru numele de plante: -ar în gogoșar, -ariță în măselariță, -aș în colțunaș, -el în ghiocel, -ea în albăstrea, -eală în amăreală, -easă în cârciumăreasă, -ică în vulturică, -ioară în tămâioară, -ișor în cimbrișor, -iș în brădiș, -iță în lintiță, -oasă în bărboasă, -toare în plesnitoare, -uleț în răculeț, -ușă în căldărușă, -uță în feriguță; pentru numele de animale: -an în sorean (obleț), -ar în cufundar și lăcustar (soi de graur), -aș în ferestraș (soi de rață) și morunaș (soi de pește), -at în dințat (soi de pește), -eancă în dumbrăveancă (cioară pucioasă), -el în albinărel (prigoare) și pietroșel (soi de pește), -ică în stufărică (soi de muscar) și burtică (soi de pește), -ișor în domnișor (soi de cinteză) și albișoară (soi de pește), -iță în gârliță (soi de rață) și dunăriță (soi de pește), -iu în arămiu (lipan), -oi în pițigoi și codoi (somn), -os în pietros (chișcar), -toare în ciocănitoare, -uș în pescăruș și țigănuș (soi de pește), -uț în pocduț (scobar) etc.; pentru numele instrumentelor: -ar în brăzdar și porumbar, -iță în râșniță, -niță în șurubelniță, -oaie în cuțitoaie, -tor în încălțător și ștergător, -toare, în ascunzătoare și prășitoare, -uș în răzuș etc.; pentru nume abstracte: -re în adunare și cuvântare, -ere în adiere și expediere, -t în iubit(ul) și îngrijit(ul), -ătate în bunătate și vietate, -eală în cicăleală și îndrăzneală, -ie în cumetrie și omenie, -ărie în copilărie și jucărie, -anță în siguranță, -ință în biruință și credință, -ime în agerime și vechime, -ism în afacerism și moldovenism, -ătură în apucătură și învățătură etc.; pentru nume ce implică ideea de loc: -ărie în benzinărie și fierărie, -ean în argeșean și craiovean, -et în alunet și stejăret, -iș în ariniș și păpuriș, -iște în rariște și trifoiște etc.; pentru indicarea modalității: -ește în bărbătește și frățește, -iș în boldiș și curmeziș, -îș în chiorâș și târâș, -mente în singularmente etc.; pentru nume proprii de familie: -eanu în Sireteanu și Turdeanu, -escu în Constantinescu și Oprescu etc. ◊ ~ gramaticál (flexionár): s. cu care se creează forme gramaticale cum sunt timpurile (temporal) sau modurile (modal) la verbe, ca de exemplu -ă(a) în prezentul indicativului – cântăm, cântați; -a- în imperfectul indicativului – cântasem; -a-, -ea, -e, -i sau -î în infinitivele verbelor cânta, tăcea, trece, veni și coborî; -t sau -s în participiile verbelor cântat, tăcut, trecut, venit, coborât, adus, dres, supus etc.; -ind sau -înd în gerunziile verbelor venind, sosind, cântând, tăcând, trecând, coborând etc. ◊ ~ infinitivál: s. specific infinitivului, ca de exemplu -a pentru conjugarea I (cânta), -ea pentru conjugarea a II-a (tăcea), -e pentru conjugarea a III-a (trece), -i și -î pentru conjugarea a IV-a (veni, coborî). ◊ ~ gerunziál: s. specific gerunziului, ca de exemplu -ind (sosind, venind) și -înd (cântând, tăcând). ◊ ~ participiál: s. specific participiului, ca de exemplu -t (cântat, plăcut, trecut) și -s (adus, spus) etc.