SEMIVOCALĂ s. f. (< semi „jumătate”, cf. lat. semi + vocală, cf. it. vocale, lat. vocalis, germ. Vokal, după fr. semi-voyelle): vocală care nu se poate rosti decât împreună cu o altă vocală, cu care formează un diftong; sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. S. limbii române sunt: e̯ corespunzătoare vocalei e și componentă a diftongilor e̯a și e̯o (seară, pleosc) și a triftongului e̯au (vreau); o̯ – corespunzătoare vocalei o – și componentă a diftongului o̯a (doagă) și a triftongului e̯oa (leoarcă, fleoarcă); i̯ – corespunzătoare vocalei i și componentă a diftongilor i̯a, i̯e, i̯o, i̯u și îi̯ (iarbă, pietre, chioșc, iureș, întâi) și a triftongilor i̯ai̯ (tăiai) și i̯au̯ (tăiau); u̯ – corespunzătoare vocalei u și componentă a diftongilor u̯a și u̯ă (roua, ziuă) și a triftongului i̯au̯ (suiau).