2 intrări
O definiție
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
PRONUNȚARE (PRONUNȚIE) s. f. (< pronunța < lat. pronuntiare, cf. it. pronunziare, fr. prononcer): 1. rostire a unul sunet, a unei silabe, a unui cuvânt. 2. mod de a rosti un sunet o silabă sau un cuvânt. ◊ ~ corectă: p. conformă cu regulile ortoepice. ◊ ~ greșită: p. neconformă cu regulile ortoepice. ◊ ~ hipercorectă: p. eronată, produsă din teama de a nu greși (se aplică în acest caz, prin analogie, o regulă lingvistică valabilă pentru alte situații), ca de exemplu p. piftea în loc de chiftea (literară) și arfivă în loc de arhivă (literară). ◊ exercițiu de ~: exercițiu care vizează formarea deprinderilor de rostire corectă a sunetelor, a silabelor și a cuvintelor (v. exercițiu). ◊ greșeală de ~: greșeală care se referă la p. sunetelor, a silabelor și a cuvintelor (v. abatere).
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT1) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|