O definiție pentru onomatopee
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
ONOMATOPEE s. f. (< fr. onomatopée, cf. gr. onomatopoia < onoma „nume” + poiein „a face”) cuvânt care prin elementele sale sonore imită cu aproximație un sunet sau un zgomot din natură, cuvânt imitativ. Astfel: cucu!, cucurigu!, cotcodac!, pitpalac!, muu!, bee!, ham!; poc!, zdup!, pleosc!, zdranc! etc. O. formează o grupă distinctă în cadrul interjecțiilor din limba română (v. interjecție).
Intrare: onomatopee
onomatopee1 (pl. -e) substantiv feminin
| substantiv feminin (F142) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
onomatopee2 (pl. -i) substantiv feminin
| substantiv feminin (F143) Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, Scriban | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
onomatopeu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.