O definiție pentru asonanță
Jargon
ASONANȚĂ s. f. (< it. assonanza, cf. fr. assonance): repetarea aceleiași vocale accentuate într-un vers sau într-o frază însoțită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive, că în versul „Căci unde-ajunge nu-i hotar...” (M. Eminescu).
Intrare: asonanță
asonanță substantiv feminin
| substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||