ASIMILARE (ASIMILAȚIE) s. f. (< asimila < fr. assimiler, cf. it., lat. assimilare < ad „la” + similis „asemănător”): transformare, modificare fonetică condiționată a unui sunet sub influența altui sunet diferit (alăturat sau la mică distanță) în sensul dobândirii unei caracteristici asemănătoare cu aceea a sunetului influent. Astfel, consoana surdă s este asimilată de consoana sonoră d în consoana sonoră z, în cuvântul desdoi (pronunțat dezdoi) etc. ◊ ~ vocalică: a. între două vocale sau între o vocală și o semivocală. Astfel, vocala închisă (labială și posterioară) u se transformă în vocala medie (labială și posterioară) o sub influența vocalei medii (nelabiale și centrale) ă din cuvântul adăuga (> adăoga); vocala deschisă, nelabială și centrală a se transformă în vocala medie, nelabială și anterioară e sub influența semivocalei închise, nelabiale și anterioare i în cuvântul băiat (> băiet) din graiurile moldovenești. ◊ ~ consonantică: a. a unei consoane de către o vocală (i sau e), de către o semivocală (de obicei i) sau chiar de către o consoană, în pronunțarea regională a unor cuvinte (la singular sau la plural). Astfel, consoanele b, p, m, f și v se transformă în b’, p’, m’, f’ și v’ sau în bg’ (g’), pk’, (k’), mn’ (n’), fh’ (h’) și vy’ (y’) sub influența lui i (semivocalic sau vocalic) în formele rob – rob’, bine > bgine > gine, lup-lup’, piatră >pkatră > katră, pom – pom’, miere > mnere > nere, cartof – cartof’, fiere > fhere > here, morav – morav’, vine > vyine > yine; la fel, consoana t se transformă în t’ sau k’ sub influența lui e vocalic, în frate > frate > frake; consoana sonoră b se transformă în consoana surdă p prin a. ei de către consoana t în cuvântul subțire > supțire. ◊ ~ în contact (organică): a. care privește două sunete apropiate. Astfel, consoana s este modificată în z sub influența lui d și b în cuvintele desdoi (> dezdoi) și răsbuna (> răzbuna); la fel, consoana b este modificată în p, sub influența lui s, în cuvântul subsol (> supsol), iar vocalele e și ă sunt transformate regional în ă și, respectiv, în o, sub influența consoartelor m sau v, în cuvintele merg (> mărg), văpsea (> vopsea). ◊ ~ la distanță (armonică): a. care privește două sunete depărtate unul de altul. Astfel, vocala ă este transformată în u, sub influența vocalei u, în cuvântul mulțămi (> mulțumi), vocala i este transformată în o, sub influența vocalei o, în cuvântul poliloghie (> polologhie); iar consoana r, din v. rom. curună, gerune și mirune, s-a transformat în n, sub influența consoanei n (cunună, genune, minune). ◊ ~ progresivă: a. realizată de sunetul anterior; sinarmonism. Astfel, consoana ș asimilează (regional) pe s la ș în cuvântul șosea (> șușea), modificând, în același timp, pe o în u; la fel; consoana l modifică pe r în l, în pronunțarea populară a cuvântului alișveriș (>alișveliș). ◊ ~ regresivă: realizată de sunetul posterior. Astfel, consoana ș este modificată nerecomandabil în s sub influența lui s, în cuvântul șosete (> sosete), iar consoana n este modificată în m sub influența lui b în cuvântul înbuna (> îmbuna). ◊ ~ parțială (acomodare): a. al cărei rezultat e echivalent cu un sunet numai parțial asemănător cu cel modificat, deoarece una din caracteristicile acestuia este deosebită. Astfel, consoana surdă (dentală și fricativă) s din prefixul des- se transformă în consoana sonoră (dentală și fricativă) z, sub influența consoanelor sonore și oclusive b și g, cu care se află în contact direct, în cuvintele desbina (> dezbina) și desgoli (> dezgoli). ◊ ~ totală: a. al cărei rezultat este echivalent cu două sunete identice (care se pot reduce cu timpul la unul singur). Astfel, consoana dentală (oclusivă, nazală și sonoră) n se transformă în consoana labială (oclusivă, nazală și sonoră) m sub influența unui m următor, în cuvântul înmulți (> îmmulți); vocala medială (semideschisă și nelabială) ă se transformă în vocala anterioară (închisă și nelabială) i sub influența unui i următor, în cuvântul năsip (nisip). ◊ ~ reciprocă: a. care constă în modificarea ambelor sunete, având drept rezultat un singur sunet cu particularități proprii amândurora. Astfel, diftongul latin au, format din vocala medială, deschisă și nerotunjită a și din vocala închisă și rotunjită u, s-a redus în italiană la o (vocală semideschisă, apropiată de a, posterioară și rotunjită ca u) în unele cuvinte ca aurum > oro („aur”).