dexonline

Caută în tot textul definițiilor

CORINTEU, corintei, s. m. (Reg.) Persoană care spune chiuiturile la o nuntă. – Din magh. kurjantó.

Intrare: corinteu

substantiv masculin (M69) Surse flexiune: DOR		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	corinteu	corinteul corinteu‑
nominativ-acuzativ	plural	corintei	corinteii
genitiv-dativ	singular	corinteu	corinteului
genitiv-dativ	plural	corintei	corinteilor
vocativ	singular	corinteule
vocativ	plural	corinteilor

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)