2 intrări
2 definiții

Explicative DEX

ȚIMIR, (1) țimire, s. n., (2) țimiri, s. m. 1. S. n. (Înv.) Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, al unei țări etc. 2. S. m. Denumire dată în Evul Mediu, în Țările Române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la Curtea domnească. [Pl. și: (1) țimiruri. – Var.: țimară s. f.] – Din magh. cimer.

ȚIMARĂ s. f. v. țimir.

Intrare: țimir (călăuză)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimir
  • țimirul
  • țimiru‑
plural
  • țimiri
  • țimirii
genitiv-dativ singular
  • țimir
  • țimirului
plural
  • țimiri
  • țimirilor
vocativ singular
  • țimirule
  • țimire
plural
  • țimirilor
țămir1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țămir
  • țămirul
plural
  • țămiri
  • țămirii
genitiv-dativ singular
  • țămir
  • țămirului
plural
  • țămiri
  • țămirilor
vocativ singular —
plural —
țimar3 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimar
  • țimarul
plural
  • țimari
  • țimarii
genitiv-dativ singular
  • țimar
  • țimarului
plural
  • țimari
  • țimarilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: țimir (emblemă)
țimir1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimir
  • țimirul
  • țimiru‑
plural
  • țimire
  • țimirele
genitiv-dativ singular
  • țimir
  • țimirului
plural
  • țimire
  • țimirelor
vocativ singular —
plural —
țimară2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DMLR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimară
  • țimara
plural
  • țimare
  • țimarele
genitiv-dativ singular
  • țimare
  • țimarei
plural
  • țimare
  • țimarelor
vocativ singular —
plural —
zimir1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zimir
  • zimirul
plural
  • zimire
  • zimirele
genitiv-dativ singular
  • zimir
  • zimirului
plural
  • zimire
  • zimirelor
vocativ singular —
plural —
zimir2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zimir
  • zimirul
plural
  • zimiruri
  • zimirurile
genitiv-dativ singular
  • zimir
  • zimirului
plural
  • zimiruri
  • zimirurilor
vocativ singular —
plural —
țimar1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimar
  • țimarul
plural
  • țimare
  • țimarele
genitiv-dativ singular
  • țimar
  • țimarului
plural
  • țimare
  • țimarelor
vocativ singular —
plural —
țimar2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimar
  • țimarul
plural
  • țimaruri
  • țimarurile
genitiv-dativ singular
  • țimar
  • țimarului
plural
  • țimaruri
  • țimarurilor
vocativ singular —
plural —
țimară1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimară
  • țimara
plural
  • țimări
  • țimările
genitiv-dativ singular
  • țimări
  • țimării
plural
  • țimări
  • țimărilor
vocativ singular —
plural —
țimir2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOOM 2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimir
  • țimirul
  • țimiru‑
plural
  • țimiruri
  • țimirurile
genitiv-dativ singular
  • țimir
  • țimirului
plural
  • țimiruri
  • țimirurilor
vocativ singular —
plural —
țămir2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țămir
  • țămirul
plural
  • țămire
  • țămirele
genitiv-dativ singular
  • țămir
  • țămirului
plural
  • țămire
  • țămirelor
vocativ singular —
plural —
țămir3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țămir
  • țămirul
plural
  • țămiruri
  • țămirurile
genitiv-dativ singular
  • țămir
  • țămirului
plural
  • țămiruri
  • țămirurilor
vocativ singular —
plural —
cimir (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cimir
  • cimirul
plural
  • cimire
  • cimirele
genitiv-dativ singular
  • cimir
  • cimirului
plural
  • cimire
  • cimirelor
vocativ singular —
plural —
cimir1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cimir
  • cimirul
plural
  • cimiruri
  • cimirurile
genitiv-dativ singular
  • cimir
  • cimirului
plural
  • cimiruri
  • cimirurilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)